Normele UE au impus municipalitatilor sa scoata din folosinta mijloacele de transport vechi si poluante si sa le inlocuiasca cu altele noi. Acest lucru a facut ca numarul inmatricularilor de vehicule rutiere noi pentru transportul calatorilor sa creasca cu peste 41% in primul semestru, depasind cifra de 192.000 de unitati, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Pe de alta parte in aceeasi perioada, si numarul inmatricularilor de vehicule pentru transportul marfurilor a crescut cu circa 38%. Reprezentantii INS mentioneaza ca, potrivit metodologiei, sunt incluse in categoria noilor inmatriculari autovehiculele noi fabricate in tara sau in alte tari, cat si autovehiculele de ocazie importate. Nu sunt cuprinse insa reinmatricularile datorate schimbarii proprietarului prin vanzarea autovehiculului, in schimb autovehiculele vandute in leasing sunt inregistrate ca inmatriculari noi. Datele INS mai arata ca cea mai semnificativa crestere s-a inregistrat pentru motorete si motociclete, numarul acestora fiind de 2,9 ori mai mare fata de 2006, cand au fost inmatriculate aproape 3.200 de unitati. (A.S.)